Natalia Parasca, președintele interimar a partidului politic „Renaștere” Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu reprezentantul oficial al Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei Maria Zaharova. Subiectul principal al întrevederii a fost dezvoltarea cooperării bilaterale.
„Un domeniu important al activității partidului nostru este problema integrării în UEE. Republica Moldova este interesată în cooperarea cu membrii Uniunii Economice Eurasiatice cu ajutorul Federației Ruse, în calitate de partener principal al asociației. Acum, partidul nostru a inițiat colectarea semnăturilor pe întreg teritoriul țării. Vrem să organizăm un referendum și să auzim voința poporului cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Eurasiatică”, a declarat Natalia Parasca.
Partea rusă și-a exprimat dorința de a coopera, ținând cont de legăturile istorice, culturale și de rudenie dintre cele două țări. O atenție deosebită a fost acordată deportărilor ilegale de jurnaliști din Moldova, care încalcă obligațiile internaționale ale statului în domeniul libertății de exprimare și al mass-media, precum și drepturile jurnaliștilor.
„Rusia este întotdeauna aproape și gata să ajute. Cooperarea dintre cele două țări ale noastre se dezvoltă cu succes de zeci de ani. Totul pentru că noi tratăm Moldova ca pe un stat suveran și independent, iar toate problemele apărute sunt rezolvate într-o manieră reciproc respectuoasă. Rusia este gata să construiască un viitor mai bun în interesul celor două țări”, a declarat Maria Zaharova.